Iulie

07

2009

 

Allen&Heath - Xone 22



15:05:00
    

Allen&Heath - Xone 22

      

Xone 22 este unul dintre cele mai apreciate produse ale firmei Allen&Heath. Asta datorită faptului că îmbină performanţa celor mai bune mixere ale firmei, dar şi preţul mic al echipamentelor low-cost din această categorie.




Cheia acestui mixer de succes o reprezintă o nouă versiune a filtrului analog "Voltage Control Filter (VCF)", filtru trece jos şi filtru trece sus, care oferă un control sporit al rezonanţei. De asemenea Allen&Heath a aplicat pentru acest produs un soft inteligent ce conferă efecte diverse de înaltă calitate.

Mixerul are două canele cu intrari phono/line. Există, bineînţeles, controale pentru eliminarea celor trei "zone" ale egalizatorului ("kill EQ"), sistem de control al sensibilităţii crossfader-ului, iar Xone 22 oferă un nivel de ieşire de nici mai mult nici mai puţin de +25dB.

Ieşirea principală şi intrarea microfonului este realizată prin intermediul mufelor XLR, existând de asemenea şi o linie dedicată pentru înregistrarea semnalului de ieşire ("record output").

Xone 22 este echipat cu facilităţi de monitorizare a semnalului, mai exact o ieşire pentru monitorul de pupitru cu volum separat, butoane de cue, precum şi un rotativ pentru alegerea semnalului de monitorizare ("cue-to-master"). Mixerul este echipat cu două seturi de 10 led-uri pentru monitorizare vizuală, unul pentru fiecare canal.

"Xone 22 este primul mixer la acest preţ care are un control performant de eliminare a bass-ului, mediilor sau înaltelor. Există fadere de calitate şi oferă un sunet profesional în căşti." a declarat designer-ul şef al firmei Allen&Heath, Andy-Rigby-Jones. "Vrem să oferim dj-ilor amatori, care mixează acasă, ceva din performanţele şi tehnologia din cluburi" a mai adăugat Andy.

Doar pentru că un DJ e la începutul carierei, nu înseamnă că trebuie să facă rabat de la calitatea sunetului. Acest lucru încearcă Allen&Heath să le explice tinerilor DJ-i amatori.