|
Iulie 20 2009 |
Liberty Parade 200913:18:00 |
Tweet |
Zeci de mii de persoane au participat timp de câteva ore la cel mai important eveniment al muzicii house de pe litoral desfăşurat, sâmbătă, în staţiunile din sudul litoralului.
Caravana a pornit, sâmbătă după-amiază, pe ruta Olimp - Neptun - Jupiter - Cap Aurora - Venus - Saturn, iar la ora 19.30 toţi participanţii s-au oprit la Liberty Parade Arena, scena instalată pe plaja Saturn-Venus.
Petrecăreţii s-au distrat în prima parte a evenimentului pe muzica DJ-ilor Christian Green, Emil Lassaria, Dan Ene, Paul Damixie, Treitl Hammond, Carlos & JASC sau Vika Jigulina.
De la ora 19.30, fanii muzicii house s-au adunat în faţa scenei amenajate pe plaja dintre Saturn şi Venus şi au continuat alaturi de unii dintre cei mai tari DJ din România - Optick, Vali Bărbulescu, Dj Allen, Dj Andi şi Liviu Hodor, Raoul Rusu, Lucian Bărbulescu şi Hermannstadt Collective, dar şi de două nume importante ale muzicii electronice internaţionale - Ferry Corsten şi Planet Funk.
Un eveniment mult aşteptat a fost prezentarea imnului Liberty Parade, compus de mai mulţi DJ români şi interpretat de un star internaţional: Tara McDonald.





















