Septembrie

10

2009

 

China controlează muzica pe net, americanii îi ajută pe utilizatori



20:50:00
    

China controlează muzica pe net, americanii îi ajută pe utilizatori

      China a anunţat că fiecare melodie straină sau autohtonă postată pe site-urile chinezeşti trebuie să primească în prealabil aprobarea autorităţilor.



De asemenea, distribuitorii de muzică pe Internet vor trebui să traducă versurile fiecarei melodii în limba chineză, potrivit ultimelor dispoziţii ale Ministerului chinez al Culturii, citat de Asia One.

 

Noile reglementări sunt menite să "întărească protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi să dezvolte piaţa legală a produselor muzicale" şi vor intra în vigoare de la 31 decembrie, se mai arată în comunicat.

 

Un purtător de cuvânt al ministerului a declarat că parcurgerea paşilor necesari pentru obţinerea aprobării de a publica o melodie pe Internet va dura trei zile. Potrivit acestuia, conţinutul generat de utilizatori, inclusiv melodiile compuse şi înregistrate de persoane fizice, va fi scutit de aplicarea acestor reguli. China are cel puţin 338 de milioane de utilizatori de Internet, mai mulţi decât în orice altă ţară din lume.

 

Pe de altă parte, guvernul Statelor Unite lucrează la o tehnologie care să permita locuitorilor din China şi Iran să treacă de cenzura impusă de stat asupra accesului la diverse site-uri de pe Internet.

 

Sistemul de difuzare prin e-mail ("feed over e-mail") livrează informaţiile prin protocoalele de cenzură instalate de guvernele din tarile respective, direct în căsuţa poştală a utilizatorilor, inclusiv în conturile de pe Gmail sau Yahoo, relatează Reuters.

 

Tinerii din Iran au folosit site-urile de socializare gen Facebook şi Twitter pentru a organiza protestele din urma alegerilor de luna iunie. În China, guvernul a blocat accesul la Twitter şi Hotmail cu o zi înainte de aniversarea a 20 de ani a evenimentelor din Piaţa Tiananmen. Sistemul va fi disponibil şi în ţări precum Myanmar (fostă Birmania), Tajikistan, Uzbekistan şi Vietnam, existând, totuşi, o filtrare a site-urilor pornografice.