Februarie

09

2010

 

Comisia de Cultură de la Cameră cere ORDA rapoartele de control la organismele de gestiune colectivă



08:55:00
    

Comisia de Cultură de la Cameră cere ORDA rapoartele de control la organismele de gestiune colectivă

      Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor a cerut Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) să prezinte, săptămâna viitoare, rapoartele de control făcute la organismele de gestiune colectivă, urmând ca reprezentanţii acestora şi ai ORDA să fie audiaţi ulterior de Comisie.



La şedinţa Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, în care a fost discutată propunerea de modificare şi completare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor, a fost prezentă şi Rodica Pârvu, directorul general al ORDA.

 

Discuţiile din şedinţa de marţi a Comisei de Cultură din Camera Deputaţilor vin în continuarea celor din 2 februarie. Atunci, deputaţii au vorbit despre "furturile" de la ORDA, aceştia acuzând "ciordeli" şi "furturi ca în codru" şi propunând fie constituirea unei comisii de anchetă, fie audierea reprezentanţilor Oficiului pentru clarificarea situaţiei.

Cel mai vocal deputat a fost, însă, Mădălin Voicu (PSD), care a acuzat ORDA şi instituţiile private de colectare a drepturilor de autor că "ciordesc", menţionând că cei de la CREDIDAM l-au furat pe tatăl său şi vor să-l "ardă" şi pe el.

 

ORDA este un organism de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu autoritate unică în România în ceea ce priveşte evidenţa, observarea şi controlul aplicării legislaţiei în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe.

 

Sursa: Mediafax