Peninsula = bere la 3 lei si fete aproape dezbracate

      

Primul lucru pe care il faci atunci cand te duci la un festival este sa-ti planifici programul pe ore si pe scene. Dezavantajul evenimentelor de acest fel este ca trebuie sa alegi intre doua sau trei trupe sau artisti preferati care evolueaza in acelasi timp. Peninsula este insa un festival ce amesteca diverse stiluri muzicale, astfel incat alegerile sunt simple si programul vine de la sine. Un iubitor al trance-ului vine pentru Tiesto si Blank & Jones; fanii techno au la dispozitie DJ-ii maghiari si pe Chris Liebing; rockerii se desfata la concertul Nine Inch Nails, iar zona breakbeat este acoperita de Goldie sau Freestylers. Din acest punct de vedere, organizatorii au impartit aproape de perfectiune programul intre cele trei scene, si chiar iti ofera suficient timp sa infuleci un gulas sau un mic intre trupele preferate. Cu tabloul acesta schitat pe hartie, am pornit spre ceea ce se cheama CokeLive Peninsula Felsziget cu asteptari destul de mari.

Drumul din Bucuresti spre Targu Mures este probabil impedimentul principal al ideii de a participa la eveniment. Fie ca alegi masina personala sau trenul, iti cam blestemi zilele. Dar asta este o situatie stiuta, astfel incat trecem peste ea repejor cu argumentul ca cine vrea sa vina o va face oricum. Inca de la inceput in Targu Mures te simti ca in alta tara. Este mai probabil ca cineva sa vorbeasca ungureste decat romana, ca urmare toate activitatile de vanzare-cumparare se lovesc de acest mic obstacol, insa localnicii de regula stiu ambele limbi deci nu e chiar o problema. Orasul nu arata rau, e foarte curat, insa nici extraordinar, nu exista acea stralucire sau nebunie caracteristica unei metropole, este mai degraba un orasel linistit unde relaxarea e cuvantul de ordine. Locatia festivalului se intinde pe langa raul Mures, scena principala fiind amenajata pe locul unui fost stadion. Drumul de acces se intinde pana in spate spre camping, unde se afla si cortul Freedom Arena, iar undeva la mijloc se afla a treia scena, cea mai micuta dar cea mai antrenanta, Coke Terrace. Mai exista si un al patrulea punct de interes, Ursus Party Tent, dar de fiecare data cand am intrat acolo ori erau niste unguri care cantau ceva de neinteles, ori un DJ care mixa melodii cu Baloo din Cartea Junglei sau reggaeton si Jump Around. Dragut, dar neindicat pentru cand esti treaz. In rest lucrurile obisnuite la un festival, bungee jumping, free hugs, ecologistii cu ale lor bannere reciclate, mini fotbal, fussbal, karting, lounge, promoteri si promoterite, unii care se joaca cu focul (la propriu), fete aproape dezbracate.. lucuri obisnuite, cum spuneam.

ZIUA 0 - joi 23 iulie: da, sigur, de parca ar fi venit cineva de joi la festival sa asculte Luna Amara si Lobenwein/Fulop... asta a fost mai mult un warm-up pentru cei din zona, un prilej pentru organizatori de a testa echipamentele si mersul lucrurilor, deci trecem direct la..

ZIUA 1 - vineri 24 iulie: la prima vizita in locatie am dat nas in nas cu Marko Bela. Aparent el este singurul politician interesat de acest festival (a se traduce interesat de campanie electorala). Pe-aici oamenii nu prea au auzit de Basescu si Udrea, asa ca daca ar fi venit vreunul dintre ei ar fi fost degeaba. Pe la 8 seara incepe agitatia, se strange lumea la Tiesto. Nu e deloc multa lume, taximetristii ne povestesc ca anul trecut erau de doua ori mai multi oameni. Tiesto este adus cu unul din cele trei Q7 negre branduite cu numele lui. Daca erau albe atunci chiar puteam sa-l consideram manelist standard, asa e doar un fel de manelist olandez. Putin dupa ora 10 isi face aparitia pe scena, cu nelipsitul zambet si binecunoscutele ipostaze cu mainile pe sus. Muzica happy. Prea happy pentru gustul meu. Ca spectacol as putea teoretic sa fiu impresionat de lumini si proiectii, dar practic nu sunt. Este limpede ca Tiesto nu exista. Este un brand sustinut de zeci, poate sute de oameni care aranjeaza si cel mai mic detaliu din show. Nu mi-l imaignez niciodata pe Tiesto aruncand un Age of Love intr-un set, asa cum o poate face Sven sau Hell, doar ca sa-si arate ceva personalitate. Tiesto este calculat, robotizat, perfect.

In cortul Freedom la deschidere nu este nimeni. Igor Do'urden are sarcina neplacuta de a fi primul si de a pune muzica la un cort gol. Ne intoarcem spre Coke Terrace pentru a astepta inceputul show-ului adevarat, natural de data asta, nu cel plastificat, siliconat de la Tiesto. Cand spui natural, spui Gojira. Organizatorii au decalat cam toate trupele si DJ-ii cu cate un sfert sau o jumatate de ora pentru ca asa se cuvine, bis-uri, probleme, emotii, asa ca mai avem timp sa mancam la grill-ul de vis-a-vis. O rulota cu numar de Ungaria ofera meniuri formate din mici, carnati, cartofi si pui. Vanzatorul rupe 2-3 cuvinte in romana, dar e mai greu cu meniurile. Vreau un meniu 4, zice ce am la meniu 4 ca nu mai stiu. Aha, carnat, si 2 mici. OK. "COCOOO, CARNAAT!! SI DOI MIIICI!!! REPEDEE!!!". Coco e la gratar afara, are o burta mai mare decat Gojira si ne asigura ca micii lui sunt cei mai buni. Imi explica de ce nu poate sa-i dea prea repede ca e perfectionist si trebuie sa fie pe gratar exact cat trebuie, nici mai mult nici mai putin. Mai vine o comanda. "COCOOOO, PATRU MICI MARI!!!". No, stai ma, ca de-abia i-am pus.. Il lasam pe Coco, depasit de situatie, si mergem la Gicu Gojira. A avut doar juma de ora si a reusit sa-i faca pe oameni sa sara in sus atat de tare ca a intrat toata podeaua in rezonanta. Ovatii, nebunii, ce mai, Gojira a rupt tot. La final face el calculul si zice ca daca era doar jumatatea asta de ora era cel mai bine platit artist. Dar nu, il mai baga dupa, sa recupereze. Responsabilul de la scena era pregatit, i-a oferit niste copii proaspeti, adunati de prin suburbii, pentru ca citise in presa internationala despre devoratorul de copii Gojira, dar acesta a dezmintit si a dat vina pe tabloide, apoi s-a integrat gratios in public.

Layo & Bushwacka au urmat, cu un set interesant si plin de viata. Cititi interviul in exclusivitate cu ei la Q&A, baietii erau foarte incantati si cred ca le-a prins bine acest party. Intre timp cortul Freedom Arena se umpluse pe jumatate. Hot X, The Advent si headlinerul, Chris Liebing, au creat o noapte ungureasca acolo. Mult techno, asa cum niciodata nu se va auzi in Bucuresti, masinile de fum functionand in exces si, din nou, fete aproape dezbracate. Hyperspace night, chiar asa s-a intitulat party-ul, si dupa cum se vede in poze, a fost ceva de nedescris pe o muzica dura, chiar comparabila cu rave-urile din Ungaria, Slovenia, Croatia si alte astfel de tari unde techno-ul este la putere. Interesant mai este faptul ca la intrarea in acest cort niste bodyguarzi opreau anumite persoane cu intrebarea "cati ani ai?". 24. Ahahaha. Nu, nu ai voie, cred ca ai vreo 14. Explicatia este ca acest cort era in intregime burdusit de brandul de tigari Freedom (Winston adica), si legile spun ca cei sub 18 nu au voie sa fie targetati de campaniile de tigari. Deci ideea este asa: daca ai vreo 15 ani ai voie sa vii la festival si sa asisti la spectacolul terifiant Nine Inch Nails si la haosul dezlantuit de Prodigy, dar nu ai voie sa intri in cortul cu muzica electronica, unde se pune techno, house si minimal. In schimb poti sa te bucuri (ca un copil, evident) la Tiesto. Oricum, vigilenta paznicilor era fentata la maxim, pentru ca in cort am constatat ca intrasera o gramada de fatuci pe care un prieten le-a categorisit pornografic in nisa "jailbait".

ZIUA 2 - sambata 25 iulie: fratilor, nu am vazut ceva mai frumos si mai plin de energie decat concertul Parov Stelar & Band. Acesta a fost, in opinia mea, cel mai tare live act de la Peninsula, cu o muzica si o atmosfera de vis. Solista era complet impresionata, si au cantat inca 3 piese de bis, cu promisiunea ca vor reveni in septembrie in Cluj, Bucuresti si Sibiu. Daca nu i-ati prins la festival, mergeti neaparat sa vedeti o combinatie de muzica house foarte calda, cu saxofon si percutii live si un vocal feminin foarte foarte tare. Scena era neincapatoare si, daca nu s-a rupt nimic la Gojira vineri, acum sigur niste scanduri au cedat. Noroc ca dupa a urmat Richard Dorfmeister cu un MC enervant care nu mai tacea, iar lumea s-a mutat spre cortul Freedom unde era anuntat recitalul Booka Shade. De mentionat, ca o paranteza, ca ziua de sambata a fost dedicata rockerilor la scena principala, asa ca festinul Iris, Primal Scream si Nine Inch Nails a fost gustat de oamenii in tricouri negre cu scheleti, tatuaje si priviri incruntate. Incomparabil mai multa lume ca vineri la Tiesto, semn ca popularitatea e mai mare in randul trupelor de rock decat la DJ-ii superstar.

Booka Shade au avut exact acelasi set-up ca la Mission, au cantat aceleasi piese, cu mentiunea ca aici cortul explodase pur si simplu. Sunetele nordice combinate cu percutiile moderne au creat ceva in public ce a declansat nebunia. Apreciez sincer concertul lor, desi nu ma misca muzica atat de mult, trebuie sa recunosc ca oamenii stiu ce fac si sound-ul lor e mai fresh ca niciodata. Intre timp, s-a pornit o ploaie afara care a cam gonit lumea de prin alte parti, cei care au mai ramas inghersuindu-de in cort pana dimineata, cand Unu' nu mai era lasat sa plece de multimea dornica de alte ore de party. S-a incheiat astfel o sambata frumoasa la Peninsula, cu multa lume nesatula de dans, cativa alegand calea after-ului din Avi-Cola unde mixa Jay Bliss.

ZIUA 3 - duminica 26 iulie: ultima seara a gravitat in jurul mult-asteptatului concert The Prodigy. Ceea ce parea o editie mai slaba a festivalului din punct de vedere al numarului participantilor s-a transformat intr-o reusita in momentul in care in fata scenei principale erau adunati circa 30000 de oameni, unii veniti inca de la orele dupa-amiezii pentru a fi in primele randuri. Pana la Prodigy am asistat la un concert Freestylers, in care MC-ii londonezi si-au dovedit capacitatile vocale. Amestecati printre insi suparati cu creasta si tricouri cu Firestarter, cativa oameni topaiau de zor pe muzica britanica ce a fost ca un preambul pentru tot ce avea sa urmeze. Cineva imi spune ca toate piesele Freestylers suna la fel. Nu toate, dar sa spunem ca exista un ritm comun.. Pana la Prodigy mai sunt doua ore, astfel ca avem ceva timp de mers in recunoastere pe la terase. In cele trei seri am constatat ca tot festivalul a avut mare succes datorita berii la 3 lei (chiar 2.50 Timisoreana) si gratarelor pline cu bunatati. Orice altceva in afara de bere era o aventura sa gasesti, de exemplu tequilla, bautura pe care vanzatoarea de la singurul loc in care era disponibila a trebuit sa o caute in registru dupa pret. Berea era deci numitorul comun si, sincer, la 3 lei paharul, era imposibil sa ramana cineva prost dispus.

The Prodigy produc haos in public inca de la primele piese. "Their law" si "Poison" ma fac si pe mine sa imi aduc aminte de vremurile in care mania Prodigy era teoretic la apogeu, insa judecand dupa spectatorii de la Peninsula, nebunii din Bristol nu si-au spus ultimul cuvant. Judecand dupa calitatea show-ului, constat contrariul. Liam o fi el concentrat acolo la butoane, dar Leeroy Maxim si Keith care topaie prin fata lui incercand sa para duri si violenti nu reusesc decat sa stoarca niste zambete, pentru ca evident varsta lor a depasit pragul la care mai pot tine pasul cu acest ritm alert. Show-ul este practic intretinut nu de ei, ci de muzica pe care a creat-o Liam de-a lungul timpului, sustinuta vizual de cele mai intense 6 randuri de stroboscoape pe care le-am vazut vreodata. Respect pentru Prodigy, muzica ramane dar spectacolul nu mai e ce-a fost.

In cortul Freedom a deschis Marika cu un set adaptat pentru atmosfera de la festival, mult mai sus ca de obicei, extrem de antrenant. Spre deosebire de serile trecute, acum lumea a venit inca de la inceput astfel ca Marika a avut parte si de un public primitor. Emil Lassaria preia stafeta si aduce multimea in zona uplifting, comercial, pentru Blank & Jones. Astia doi o dau pe stringuri si pasaje de imbratisare si ridicat mainile in aer, pentru ca sa arunce intr-un tarziu, deloc subtil, "born slippy". Delir, logic. Seara este inchisa (si oarecum salvata) de Suie Paparude, care isi fac recitalul in stilul obisnuit, cu Dobrica gesticuland fiecare beat nervos si Miki zambid timid in barba din spatele clapelor. O varianta remixata a piesei "ajutor", dupa care sing-a-long: "atunci cand sunetul dispare...". La 5 jumate revine Emil Lassaria si pune "born slippy". Asta a fost practic semnalul de plecare, gata, over, out.

As mai avea de mentionat un mare plus pentru scena CokeTerrace unde din nou, pentru a treia seara, vibe-ul a fost cel mai intens. In antiteza cu muzica prea comerciala din cort, aici a venit crazy mo-fo Goldie si a aruncat in noi cu drum&bass de cel mai "under" tip. Omul este fantastic de nebun. Isi ia ocazional cate o pozitie de zeu in spatele platanelor, toarna o sticla de votca pe gat, se loveste de monitoare si le intoarce spre public, se joaca cu jog-ul de la CD-playere pana scoate untul din ele, iar cand intra un bassline puternic se arunca prin spatele pupitrului cu picioarele in sus. Cand isi termina setul, ia microfonul de la MC Justyce si ne spune ca acesta este un set adevarat, nu "comercial bullshit". Si are dreptate. A fost un set genial, iar drum&bass-ul, pe care il credeam mort si ingropat, are inca suficiente resurse pentru a ridica in aer un public potrivit. Cam asta a fost festivalul Peninsula, o nebunie totala. Ce am vazut: artisti adevarati, spectacole de calitate, mancare si bautura ieftina, oameni pusi pe distractie si, evident, fete aproape dezbracate. Ce nu am vazut: cocalari si pitzipoance, spargeri in figuri, freze emo sau struti, cozi sau batai. Asta inseamna ca merita sa venim si la anul, chiar daca nu se va face nici o autostrada pana atunci. A viszontlátásra!

Cosmin Duru

fotografii de Cristi Mosnegutu