Start a Party la Castel

      

Marca J&B şi-a făcut un obicei din a cheltui sume fabuloase pe nişte petreceri extravagante organizate în cele mai interesante locuri din lume. Deşi nu pare, România are astfel de locuri, singura problemă fiind drumul până la ele. A fost ales Castelul Cantacuzino din domeniul Zamora, o oază de linişte şi frumuseţe de pe Valea Prahovei, un fel de conac mai răsărit cu o curte interioară generoasă şi un aspect suficient de impunător pentru a se preta la un eveniment de acest gen. Trebuie să recunosc că nu aveam nici cea mai vagă idee la ce să mă aştept, atât din punct de vedere al locaţiei cât şi din punct de vedere muzical, neavând curiozitatea sau timpul necesar de a căuta toate aceste detalii înainte. După confirmarea rezervărilor pe un site foarte drăguţ ce conţinea toate informaţiile despre drum, şi nici o informaţie despre party, am plecat aşadar sâmbătă la prânz, în ideea că va fi cel puţin ceva interesant, dacă nu grandios.

 

La ora 12, în faţa Gării Băneasa erau câteva sute de oameni radioşi şi zâmbitori. După un timp, invitaţilor le este permis accesul în gară, unde, la peron era tras un tren decorat cu însemnele J&B şi gata pregătit de plecare. Tomasan şi VRT mixau pe peron, pe un pupitru improvizat. Toţi îşi făceau poze cu mascota cu capul discoball. Urcăm în tren. Poze*. Sticle de whisky. "La naiba" cu cainele după el. Muzica tare şi în tren. Garnitura, formată din trei vagoane restaurant şi alte 6 din compunerea obişnuită a intercity-urilor, se pune în mişcare cu greu, undeva bine după ora 13:00. Drumul până la Sinaia a fost marcat de momente excelente, practic în două dintre vagoanele restaurant declanşându-se o super petrecere, cu lumea pusă pe distracţie, exact ca în club. Singurii invitaţi care au făcut opinie separată au fost nişte spanioli din ultimul vagon care smulseseră brutal boxa din priză deoarece vroiau să se odihnească. Trenul a fost o idee foarte bună. Partea întâi se termină brusc atunci când ajungem în Sinaia, de unde suntem preluaţi către hoteluri cu autocare.

După o plimbare şi un mini-somn de după-amiază, se face ora pentru startul petrecerii de la castel. Autocarele culeg oamenii de la hoteluri şi îi transportă către locaţie prin Poiana Ţapului, apoi în Buşteni dreapta peste vale, urcăm un pic şi voila.. poarta castelului. Proprietate privată. Drumul de acces urcă uşor până în dreptul intrării principale, în stânga o fântână, în dreapta o pajişte. Castelul este în formă rectangulară, cu o curte interioară cu 3 laturi acoperite şi una incompletă, spre pajişte. Pupitrul de DJ a fost instalat în această zonă, la zidul dinspre munte. Luminile conturează inteligent detaliile uşilor şi ferestrelor, iar laserele instalate în turnul dinspre munte proiectează peste vale, pe celălalt versant, textul "START A PARTY". Deşi a fost o vreme frumoasă, muntele înseamnă aer rece şi fetele îmbrăcate sumar încep să caute locuri mai călduroase şi să întrebe când intrăm înauntru. Pe mese este haleală din belşug, exact ca la un ospăţ medieval. Muzica nu este foarte antrenantă aşa că lumea socializează, schimbă impresii, admiră împrejurimile. Aflu întâmplător că acest castel a fost revendicat de familia Cantacuzino şi vândut unor ruşi, care acum îl au în proprietate. Întreţinerea trebuie să coste o avere, pentru că există elemente de pavaj dezmembrate şi chiar coloane ce susţin balustradele oarecum inadecvat, de faţadă. Probabil că şi după acest party s-ar impune o renovare generală, însă luat ca un întreg, castelul e superb.

Prima trupă invitată, Glass Candy, începe să-şi susţină recitalul în pajiştea de la marginea curţii interioare. Deşi nu sunt decât vreo 200 de persoane în faţa scenei, majoritatea petrecăreţilor alegând să apară mai târziu, Ida şi Johnny reuşesc să creeze o atmosferă incredibilă. Ea are o voce puternică, ce răsună în cele mai obscure colţuri ale clădirii. El este concentrat pe instrumente, nu prea comunică, dar ştii că e acolo, simţi beat-ul. Pentru mine această trupă a fost highlight-ul serii, doi americani a căror muzică are sonorităţi atât de europene, nici nu-ţi vine să crezi că de peste ocean poate veni o asemenea încărcătură emoţională, mulată pe un stil electronic bizar şi desăvârşit în acelaşi timp. O fuziune de electro din acela mai nordic a la Royksopp, cu italodisco şi un fel de punk. Am aplaudat minute în şir, Glass Candy merită pe deplin.

La 00:00 se intră în castel, nici un minut mai devreme. S-a dorit a fi un fel de sincronizare a evenimentului, şi a fost probabil singura care a reuşit, fiindcă în toate celelalte situaţii, la tren, la autocar, la hotel, la autocar din nou, la after, la plecare, orele comunicate iniţial se pierdeau în maşina timpului şi se transformau în perioade nesfârşite de aşteptare. Marjă de eroare de VIP. Revenind la party, înăuntru, dezmăţ! DJ-ul de la Ibiza Sonica, Igor Marijuan şi cei de la Gus Gus s-au completat reciproc pe parcursul nopţii, punctul culminant fiind bineînţeles piesa "David" cântată cu patos de solistul islandez. Prin camerele castelului se petreceau tot felul de alte lucruri, nişte actori îmbrăcaţi ca nişte momâi umblau haotic prin castel şi din când în când executau nişte mini-scenete abstracte sau înmânau glowstyx-uri. Sus se făceau poze profesioniste, în hol era rost de mondenităţi iar la balcon tehnicul şi visualurile lui Dreamrec proiectau nebunii pe pereţi. În fine, un after de zile mari s-a întâmplat la subsol, cu Tomasan şi VRT la pupitru şi cu toată omenirea de acolo în extaz, nişte mexicani care exclamau "I love Romania" şi inclusiv cei de la Gus Gus, dansând printre noi. Aşa s-a sfârşit o petrecere monumentală, la propriu şi la figurat.

Duminica ce urmează e haotică. Nu prea avem timp de plimbări pe munte (yeah right) sau alte activităţi caracteristice turiştilor din Sinaia, pentru că trebuie să ne îmbarcăm înapoi în tren spre Capitală. O parte dintre cei invitaţi au ales să plece cu maşinile. Cei care au rămas au ajuns într-un final să plece pe la ora 17:00 cu acelaşi tren, minus băutura, care acum nu-şi mai avea rostul. Pupitrul de mixat a fost transformat într-un CD-player cu un disc de chill-out şi în cele câteva ore rămase am străbătut câmpiile bărăganului în această atmosferă molcomă. De vreo trei ori s-a oprit muzica. "N-are masă". A urmat o discuţie ciudată despre energia potenţială şi trenurile care nu pot fi lovite de fulger. Pe la 7 seara ajungem înapoi la Băneasa, gara prezidenţială de pe vremea regimului comunist. Taximetristul mirat zice că n-a mai văzut un tren acolo de ani de zile. "E pentru evenimente speciale", si chiar aşa a fost. Felicitări Ogilvy pentru un asemenea eveniment special, au găsit un echilibru perfect între locaţia idilică, high-life, muzică de calitate şi promovarea brandului J&B. Când mai vedeţi discoball-ul cu ochelari, faceţi-vă rost de o invitaţie!

Cosmin Duru

* Poze la sectiunea PHOTO