- Myspace
mihaipopoviciu
Mihai Popoviciu este considerat unul dintre cei mai buni producători de muzică electronică din Europa de Est şi probabil cel mai prolific producător pe care scena clubbing-ului românesc îl are.
Se simte atras de scena rave a anilor 90 şi la vârsta de 15 ani descoperă muzica house şi detroit-techno prin intermediul emisiunii „Berlin House” de la postul german de televiziune Viva. După 4 ani în care este obsedat de muzica techno, se apucă de produs propriile piese. Între timp îi cunoaste pe The Model şi Masstyk şi se hotărăsc să deschidă împreună propriul lor label intitulat Elektro.casnice, dar lipsa banilor îi face să amâne lanasarea cu câţiva ani.
Producţiile sale variază de la un electropop melodios şi melancholic la electrohouse, de la italo la ebm, de la disco la punk. Intră în familia Gigolo în 2004 când trimite un demo în Germania şi DJ Hell hotărăşte ca piesa lui, „Sexy Spenders”, să apară pe „International Deejay Gigolos Compilation 8”, alături de nume mari ale genului precum Tiefschwarz, Savas Pascalidis, David Carretta, Kiko, Mick Wills, Richard Bartz si alţii.
După câteva luni de la apariţia compilaţiei, Mihai Popoviciu lansează EP-ul „Tales From The Moon” la aceeaşi casă de discuri - Gigolo Records. Discul e apreciat de mulţi DJ de top cum ar fi Laurent Garnier, Mick Wills sau Dj Chloe.
După o pauză de câţiva ani, Mihai Popoviciu revine în forta în 2007 cu noi releasuri pe plastic la case de discuri precum: Pale Music International, Size Doesn’t Matter, Vokuhila sau Level Non Zero. Label-ul german Level Non Zero, al renumitului Pascal FEOS, a lansat la scurt timp un nou disc semnat de Mihai Popoviciu. Povestea acestui release a început când Pascal a auzit piesa „Sharp”, imediat contactându-l pe Popoviciu şi propunâdu-i un contract pentru un EP care să includă şi piesa „Sharp”. Pe disc mai apar încă două piese: „First Contact” şi „Capcana”. Discul se bucură de aprecierea unor nume precum Chris Wood, Karotte, Bjorn Wilke, Eclec Sonde, iar piesa „First Contact” s-a aflat pe locul 2 în topul lui Pascal FEOS pe luna iunie, în 2007
Activitatea de DJ a lui Mihai Popoviciu include giguri în toate marile oraşe din ţară precum şi în străinatate în Germania, Polonia şi Ungaria, mixând alături de nume mari precum Hell, Fisherspooner, Zombie Nation, John Selway, Kiko, Crossover sau Jor-EL.
La premiile Nights.ro din 2007 se clasează pe locul 3 în topul DJ-ilor cu cea mai impresionantă ascensiune. Tot în această perioadă îl cunoaşte mai bine pe artistul neamţ de origine română, Markus Homm. În vara lui 2007, apare primul rezultat al colaborării cu Hoom, adică EP-ul numit Ekutok/Wire. Acesta conţine trei piese, printre care şi un remix semnat Oliver Koletzki.
Mihai se alătură prietenilor Jay Bliss şi Toygun, împreună formând Hermannstadt Collective. Proiectul îşi face debutul la label-ul Immigrant Digital, cu EP-ul „Ephedrine EP”, care conţine patru piese, dintre care trei piese originale şi un remix.
Se spune că doar EP-urile cu adevărat bune sunt scoase şi pe vinyl. Când vine vorba de Mihai Popoviciu, lista release-urilor pe vinyl pare a nu mai avea sfârşit. Din 2007 şi până în prezent, Mihai a lansat nu mai puţin de 15 vinyl-uri fie singur, fie împreună cu Hermannstadt sau Markus Homm.
În 2009 vine în ajutorul lui Pagal şi lansează împreună cu acesta şi Jay Bliss EP-urile „ Set you up” şi mai apoi „Parfumului 47”. Tot în aceasta perioadă, întreprinde un turneu prin ţară, împreună cu Markus Homm, turneu ce cuprinde numeroase cluburi din ţară.
Impresariat de Highrade Records, Mihai Popoviciu este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai reprezentativi români în străinatate. Numărul gig-urilor pe care Mihai le are în ţară este comparabil cu cel al solicitărilor din străinatate, lucru care spune enorm despre apreciarea de care se bucură artistul în radul clubberilor străini. Mihai Popoviciu rămâne în primul rând un producător de excepţie, apreciat si respectat în industrie, in egala măsură de clubberi şi colegi sau specialişti.




















