Dintre toate locurile unde se ţin concerte în aer liber, Arenele Romane sunt cele mai frumoase şi cu acustica cea mai bună, zic unii organizatori de evenimente muzicale.
Arenele se afla în parcul Carol şi sunt rezultatul colaborării dintre inginerul Elie Radu şi arhitectul Leonida Negrescu, care a lucrat printre altele şi la planurile Ateneului Roman. Este o locaţie de inspiraţie romanică şi are o capacitate nedeterminat foarte exact. Se spune că intră între 3000 şi 8000 de locuri, cifra cea mai apropiată de realitate fiind de fapt 5000. Cu toate acestea, Arenele au “văzut” mult mai mulţi spectator, la evenimentele de muzică electronică.
Scopul lor era atât de a sărbători cele 18 secole de romanitate pe pământul Daciei, cât şi anii glorioşi ai Regatului României sub sceptrul lui Carol I. După inaugurarea triumfală a Parcului Carol I, în 1906, se ţineau acolo evenimente culturale şi sportive.
În anii comunismului. Arenele au “dus-o” bine, o vreme, ca teatru de vară - prin anii '50-'60 - apoi chiar ca loc de proiecţii (rare şi organizate tiptil) de filme străine, deci nu a functionat oficial ca cinema.
Au fost închise o lungă perioada în care nu s-a ştiut mai nimic despre ele, până după revoluţie, când au reintrat în circuitul evenimentelor muzicale şi gazduiesc (prea rar, totuşi) concerte. Iarna, spaţiul dintre tribune este acoperit, totul devenind un cort în arena, pentru o izolare termică corectă.
Dacă ne referim strict la muzică electronica, Arenele Romane au fost gazda unor evenimente ca One 7 Festival, Electrofish, Lansarea Vibe FM sau a unor invitati ca Armin van Buuren, Paul van Dyk, Faithless, Eric Prydz, Sven Vath, Fedde le Grand, Birdy Nam Nam, Audio Bullys, James Zabiela şi aşa mai departe.
Arenele Romane sunt, de departe, cea mai iubită locaţie outdoor deopotrivă de fanii clubbing-ului din România, dar mai ales de marii DJ-i ai lumii care au apreciat mereu arena din Parcul Carol.
04 Noiembrie 2011, Sander van Doorn - Eleve11 Album Tour @ Arenele Romane - 4 noiembrie 2011, Arenele Romane (Bucuresti)
11 Iunie 2011, 10 Years of Nights.ro w/ Nima Gorji, Boris Werner, Petre Inspirescu [a:rpia:r], Negru, Pagal, Piticu si multi altii @ Arenele Romane - 11 iunie 2011, Arenele Romane (Bucuresti)




















